PLATFORMA CITIZEN SCIENCE

GEOPARCURI

Numar proiect: PN 23 30 04 01

Proiectul Monitorizarea și evaluarea ariilor naturale protejate din Geoparcurile UNESCO și Geoparcurile aspirante din România și dezvoltarea unei platforme tip Citizen Science

Finanțat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (https://www.research.gov.ro/)

GEOPARCURI SI GEOSITURI

GEOPARCUL TARA HATEGULUI

situat în partea centrală a României, într-o depresiune intramontană, într-o regiune foarte fertilă.

GEOPARCUL TINUTUL BUZAULUI

situat în sud-estul României, în zona de curbură a Carpaților Orientali și se întinde pe o suprafață de 1036 km2.

GEOPARCUL ASPIRANT CARPATERRA

se află în județul Braşov, în zona Racoş – Rupea, și include singurul loc din țară unde se cunoaște un vulcanism de tip maar de vârstă cuaternară (1,2 milioane de ani).

GEOPARCUL ASPIRANT OLTENIA DE SUB MUNTE

se află în județul Vâlcea și se întinde pe o suprafață de 635 km2 pe teritoriul a 6 localități (Vaideeni, Horezu, Costești, Bărbătești, Stoenești și Băile Olănești).

GEOPARCUL ASPIRANT DOBROGEA CHIMERICA

este o zonă cu patrimoniu natural și cultural unic, la vest și sud de Rezervația Biosferei Delta Dunării.

ALTE SITURI GEOLOGICE

Proiectul Monitorizarea și evaluarea ariilor naturale protejate din Geoparcurile UNESCO și Geoparcurile aspirante din România și dezvoltarea unei platforme tip Citizen Science

Scopul acestui proiect este creșterea responsabilității pentru protecția patrimoniului natural și cultural prin implicarea directă a publicului larg în observațiile științifice. În cadrul proiectului se va realiza monitorizarea rezervaţiilor naturale și evaluarea geositurilor și siturilor arheologice din România incluse în teritorii de dezvoltare durabilă – geoparcurile, și caracterizarea stării de geoconservare și a amenințărilor antropice și naturale la adresa lor cu ajutorul unei platforme tip Citizen Science.

Obiectivul general al proiectului este abordarea holistică a patrimoniului natural și cultural din Geoparcurile Internaționale UNESCO și Geoparcurile aspirante UNESCO din România cu implicarea directă a cetățenilor în geoconservare. Obiectivul va fi atins prin folosirea cunoștintelor știintifice obținute prin tehnologii inovative de cercetare, pentru a fundamenta o strategie pe termen lung pentru un management echilibrat al patrimoniului natural și cultural al fiecărui teritoriu.

Proiectul își propune dezvoltarea unor instrumente și produse pentru evaluarea presiunilor și amenințărilor la adresa patrimoniului natural și cultural din Geoparcuri, îmbogățirea bazei de cunoștințe asupra legăturii dintre mediul abiotic/biotic și obiceiurile și activitățile umane, pe baza unui inventar actualizat al patrimoniului cultural, dezvoltarea mijloacelor de monitorizare a relațiilor dintre mediul natural și elementele de patrimoniu cultural specific teritoriului, precum și a amenințărilor la adresa acestora.

De asemenea, se urmărește crearea de instrumente și strategii dedicate comunicării științei, educație pentru patrimoniu, conștientizare asupra importanței patrimoniului natural și cultural și a unui mediu socio-economic prietenos cu valorile naturale și culturale, precum și dezvoltarea unei strategii pentru geoparcurile aspirante, bazată pe echilibrul dintre managementul naturii, protecția mediului și dezvoltarea economică, pe baza experienței și bunelor practici din geoparcurile UNESCO din România și din străinătate.

Ce este?

CITIZEN SCIENCE

Citizen Science reprezintă  participarea la cercetarea științifică a cetățenilor neprofesioniști, care ajută la generarea cunoștințelor și a informației. Conceptul cuprinde activitățile științifice care utilizează „cetățeni cercetători” voluntari, pentru culegere de date, analiza lor și diseminarea științei.

O REZERVATIE GEOLOGICA

este o zonă de conservare a naturii, o arie protejata prin lege pentru importanţa ei geologică sau paleontologică. Astfel de rezervaţii sunt fie aflorimente bogate în fosile (puncte sau locuri fosilifere), fie roci sau minerale de diferite tipuri, fie deschideri naturale care ilustrează diferite procese geologice (tectonica plăcilor, formarea munţilor, a oceanelor, vulcanism, etc.).

UN GEOPARC

Un geoparc internațional UNESCO are drept scop identificarea, evaluarea, promovarea și valorificarea patrimoniul natural și cultural local în folosul comunităților locale și vizitatorilor.

 

CITIZEN SCIENCE

CELE MAI NOI ACTIVITATI IN DESFASURARE

Alege una dintre activitatile aflate  in desfasurare si devin-o participant activ in procesul stiintific.

Viziteaza paginile dedicate fiecarui geoparc, pentru a vedea toate activitatile in desfasurare.

OBSERVAȚII, IMPRESII ȘI STARE DE CONSERVARE A GEOSITURILOR

Panotajul directional si explicativ este extrem de util in cadrul geoparcurilor si rezervatiilor naturale. In cadrul acestei activitati suntem interesati sa aflam care este starea actuala a acestor panouri. Alegeti geoparcul care va intereseaza, vizitati pagina special dedicata acestuia si completati formularul de participare. Va multumim pentru contributia dvs, la platforma Citizen Science Geoparcuri!

REZERVATII GEOLOGICE DIN GEOPARCURI

 Rezervaţia geologică este o zonă de conservare a naturii, o arie protejata prin lege pentru importanţa ei geologică sau paleontologică. Astfel de rezervaţii sunt fie aflorimente bogate în fosile (puncte sau locuri fosilifere), fie roci sau minerale de diferite tipuri, fie deschideri naturale care ilustrează diferite procese geologice (tectonica plăcilor, formarea munţilor, a oceanelor, vulcanism, etc.). Rezervaţiile geologice sunt protejate atât pentru conservare, precum şi ca locuri de studiu sau cercetare, având, pe lângă valoarea ştiinţifică, o mare valoare educativă. După importanţa lor, rezervaţiile sunt încadrate în diferite categorii IUCN. Categoria III IUCN cuprinde monumente ale naturii, iar în categoria IV intră rezervaţii naturale de tip geologic, paleontologic sau mixt. Unele rezervaţii sunt incluse în arii protejate mai mari, cum sunt diverse situri ale retelei Natura 2000, parcuri naţionale, parcuri naturale, sau în teritorii de dezvoltare sustenabilă, ca geoparcurile.

NOUTATI - EVENIMENTE

GEOPARCURILE DIN ROMANIA CELEBREAZA PATRIMONIUL CULTURAL IMATERIAL

URMARESTE-NE SI PE:

Numar proiect: PN 23 30 04 01
Titlu proiect: Monitorizarea și evaluarea ariilor naturale protejate din Geoparcurile UNESCO și Geoparcurile aspirante din România și dezvoltarea unei platforme tip Citizen Science

Finanțat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (https://www.research.gov.ro/)